Home » Local » Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă de la Vaslui a ajuns la a 40-a ediție

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă de la Vaslui a ajuns la a 40-a ediție

Consiliul Județean Vaslui și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui organizează duminică, 18 decembrie, cea de-a 40-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de iarnă.
Fiind o ediție jubiliară, organizatorii propun un adevărat maraton al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă, pe scena din Centrul Civic al municipiului Vaslui fiind anunțată prezența a peste 30 de ansambluri reprezentative din județ, cărora li se alătură alte cinci din județele Bacău, Iași și Suceava.
Vasluienii vor admira caprele de la Ivăneşti, vălăretul de la Todirești și Cozmești, colindătorii de la Pogoneşti sau alaiul de obiceiuri de iarnă de la Oşeşti, precum și plugușorul de la Rebricea și Văleni.
De asemenea, 100 de urși din Asău și Comănești, județul Bacău, vor urca pe scena festivalului.
„În premieră, la ediția din acest an vom oferi Premiul pentru Autenticitate, în memoria folcloristului și etnografului Dan Ravaru, cel care a inițiat festivalul în anii `80. Un juriu format din specialiști va puncta autenticitatea costumelor și a repertoriului”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă va debuta cu o paradă, care va porni din parcul Copou, la ora 10, și va parcurge traseul strada Vasile Alecsandri-sediul Casei de Asigurări de Sănătate-strada Ștefan cel Mare, până în Centrul Civic, unde festivalul propriu-zis se va desfășura până la ora 20.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*