Home » Administratie » Prețurile medii ale produselor agricole, aferente contractului de arendă pentru anul fiscal 2023

Prețurile medii ale produselor agricole, aferente contractului de arendă pentru anul fiscal 2023

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va adopta un proiect de hotărâre privind stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole exprimate în natură, în contractual de arendă pentru anul fiscal 2023

În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii vehiculate pe piață ale produselor agricole.

În acest sens, preţurile medii ale acestor produse agricole se stabilesc prin hotărâre a CJ Vaslui, dată în baza propunerilor direcţiei teritoriale de specialitate a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Direcția pentru Agricultură Județeană Vaslui a propus ca prețurile produselor agricole care constituie baza calculării valorii arendei

stabilite în natură să fie următoarele: grâu = 0,90 lei/kg; orz = 0,80 lei/kg; orzoaică = 0,80 lei/kg; porumb = 1,00 lei/kg; sorg = 1,20 lei/kg; floarea-soarelui = 2,00 lei/kg; rapiță = 2,20 lei/kg; soia = 2,00 lei/kg; struguri = 1,20 lei/kg; masă verde de pe pajiști = 0,10 lei/kg.

„În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea acesteia în lei se va face pe baza prețurilor medii ale produselor agricole pe anul 2022, prețuri stabilite prin acest proiect de hotărâre”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*