Home » Local » Centrul de Sănătate Mintală (CSM) din cadrul Spitalului de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad s-a mutat în casă nouă

Centrul de Sănătate Mintală (CSM) din cadrul Spitalului de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad s-a mutat în casă nouă

Centrul a împărțit timp de peste 20 de ani spațiul în care funcționează secția Psihiatrie, însă situația nu a mai putut continua, fiind necesară optimizarea circuitelor funcționale pentru spitalizarea continuă și de zi, în cazul ambelor secții.
În urma discuțiilor dintre conducerea Spitalului ”Elena Beldiman” și primarul Dumitru Boroș, edilul orașului a propus Consiliului Local alocarea sumei necesare separării celor două secții.
Noul spațiu al CSM este realizat din module tip container, pe o suprafață de 90 mp, suficient cât să găzduiască cele două cabinete de consultații, două de psihologie, o sală de tratament, grupuri sanitare, costurile ridicându-se la 326.000 lei. Dotările interioare (mobilier, aparatură etc.) au fost suportate de spital.
”Este o investiție care a decongestionat considerabil secția Psihiatrie și care le va asigura pacienților de aici, cât și celor care se adresează CSM, confort și discreție. Situația spitalului bârlădean este una complicată. Netratate la timp, problemele care au apărut de-a lungul anilor în această unitate s-au acutizat, devenind de nerezolvat în anumite cazuri. În 2016, când am devenit primar, am găsit un spital înglodat în datorii, funcționând în spații unele de-a dreptul insalubre. Am considerat că spitalul trebuie salvat și, chiar dacă mai sunt multe de făcut, municipalitatea a alocat de la bugetul local, în tot acest timp, aproximativ 13 milioane de lei, adică 2,6 milioane de euro”, a declarat primarul Dumitru Boroș

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*