Home » Local » Bulgar cercetat penal pentru prezentarea unui permis fals la controlul de frontieră

Bulgar cercetat penal pentru prezentarea unui permis fals la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean bulgar care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, conducând propriul autoturism,un bărbat cu cetăţenie bulgară, în vârstă de 37 de ani.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor polone, având datele sale de identificare.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în anul 2021, aflându-se la muncă în Polonia, a apelat la serviciile unei şcoli de şoferi din Polonia pentru a preschimba permisul valabil deţinut, contra sumei de 700 de euro. Acesta a mai menţionat că nu are cunoştinţă despre faptul că permisul în cauză este fals ori falsificat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor deuz de fals,la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: