Local
Lucrările la prima grădiniță ridicată din temelii în ultimii 30 de ani – noua clădire a Grădinței nr. 5 – au intrat în faza finisajelor, întreaga investiție fiind realizată în proporție de aproape 80%
Proiectul „Construire și dotare corp nou pentru Grădinița cu program prelungit nr. 5 «Clopoțel» este implementat cu finanțare europeană în valoare de 4,7 milioane lei (cu TVA).
Clădirea se desfășoară pe o suprafață de 974,43 mp și este compusă din două niveluri (parter și etaj), care vor găzdui 7 săli de grupă, un spațiu primire copii, cabinet medical, izolator, sală mulțifuncțională, grupuri sanitare pentru fiecare sală de grupă și pentru personal, bucătărie, spații administrative, spălătorie și sală tehnică.
”În paralel cu lucrările la noua clădire pentru Grădinița nr. 5, extindem cu un nou corp Grădinița nr. 8, de pe strada Dragoș-Vodă, iar în urmă cu câteva luni, după cum se știe, am finalizat construirea creșei pe strada Mircea cel Bătrân. Acestor trei investiții pentru preșcolari, în curând li se va alătura un alt proiect: extinderea si modernizarea Grădiniței nr. 2. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în viitor vom căuta să rezolvăm problema spațiului și pentru alte grădinițe. Nu a existat nicio axă de finanțare europeană pe care noi să nu o accesăm, în așa fel încât Bârladul să prindă cât mai mult din tot ce este pus la dispoziție pentru îmbunătățirea confortului în învățământ. În derulare se află și reabilitarea și dotarea Școlii Profesionale. Recent, au fost obținute finanțări pentru creșterea eficienței energetice la Școala «Ep. Iacov Antonovici» și la Liceul «Alexandru Ioan Cuza»”, a transmis primarul Dumitru Boroș.
În prezent, la nivelul municipiului Bârlad, sunt în derulare următoarele proiecte:
1. Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon (asfaltarea celor mai circulate străzi din oraș)
2. Achiziția a 10 autobuze electrice
3. Construire autobază pentru parcul de autobuze electrice
4. Reabilitare și extindere rețele apă și canal
5. Supralărgirea străzilor Ștefan Procopiu, Stroe Belloescu și Parcul Libertății
6. Construire corp nou Grădinița nr. 5
7. Consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale
8. Modernizare, extindere și dotare Grădinița nr. 8
9. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad
10. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri europene
11. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri norvegiene
12. Reabilitare termică secția Pediatrie
13. Modernizare și extindere Ambulatoriu de specialitate
14. Reabilitarea și modernizarea Grădinii Publice
15. Construire centru de zi pentru persoane vârstnice