Home » National » Cazurile de gripă sunt mai numeroase decât cazurile Covid

Cazurile de gripă sunt mai numeroase decât cazurile Covid

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a afirmat miercuri că la unitatea medicală ajung mulţi pacienţi cu infecţii respiratorii care au pneumonii, iar cel puţin în ultima săptămână este mai frecvent virusul gripal, dar şi virusul sinciţial respirator decât virusul SARS-CoV-2, formele de afectare fiind severe, mai ales la persoanele cu comorbidităţi, anunță Agerpres.

„Avem un număr mare de pacienţi care ajung la Institutul „Marius Nasta” cu infecţii respiratorii cu pneumonii, iar agentul infecţios, cel puţin în ultima săptămână, pare să fie mai frecvent virusul gripal şi virusul sinciţial respirator decât virusul SARS-CoV-2, aşa cum eram obişnuiţi în ultimii ani. Formele de afectare sunt severe la persoanele relativ tinere cu comorbidităţi, adică pacienţi care au afecţiuni respiratorii, dar care necesită internare pentru complicaţii. Complicaţii respiratorii şi una dintre dintre cele mai frecvente este hemoptizia şi sigur insuficienţa respiratorie”, a declarat Mahler.

Potrivit managerului, actualele cazuri de gripă şi infecţii respiratorii sunt mai complicate, întrucât „vin însoţite de pneumonii extinse cu floră rezistentă la antibiotice”.

În opinia sa, reînceperea şcolii va duce „probabil” la creşterea numărului de cazuri.

„Probabil că da. Cred că depinde de fiecare din noi. Cel puţin ce vedem în camerele de gardă acum, după ce o parte din sărbători s-au încheiat, a crescut numărul de pacienţi care se prezintă cu infecţii respiratorii, după Revelion s-a dublat. Ne aşteptăm să avem această creştere şi după ce încep şcolile. Aici depinde foarte mult de felul în care vom gestiona propria noastră sănătate, fiecare din noi. Dacă avem un copil bolnav sau unul din adulţii din casă este bolnav este bine ca acea persoană să nu ajungă în colectivitate, să stea acasă, să aibă grijă de sănătatea lui şi să nu transmită infecţia pe care o are, indiferent de ce virus este cel care produce infecţia”, a afirmat Beatrice Mahler.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*