Home » National » Pentru datoriile acumulate, ANAF a pus sechestru pe şase aeronave de la Blue Air

Pentru datoriile acumulate, ANAF a pus sechestru pe şase aeronave de la Blue Air

Compania aeriană Blue Air figurează în evidenţele ANAF cu datorii în valoare de 402,52 milioane lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Din această sumă, 336 de milioane de lei sunt obligaţii de plată rezultate din ajutorul de stat acordat companiei în 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, relatează News.ro.

Pentru recuperarea de sume restante la bugetul de stat, ANAF, prin Direcţia de administrare a marilor contribuabili, a pus sechestru pe 6 aeronave, a înfiinţat popriri asupra disponibilităţilor băneşti, precum şi adrese de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi.

Pe 3 decembrie 2021, societatea a depus o cerere de eşalonare a obligaţiilor fiscale, cerere înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF. La data de 11 martie 2022, societatea a revenit cu o completare a documentaţiei privind eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, ulterior fiind solicitată definitivarea acesteia.

Statul este în prezent în proces de preluare a controlului companiei, ca urmare a executării garanţiei de 75% din acţiunile companiei pentru creditul-ajutor de stat acordat în urmă cu doi ani, conform planului discutat la nivelul Guvernului

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: