Home » National » Au început funeraliile fostului Papă Benedict al XVI-lea

Au început funeraliile fostului Papă Benedict al XVI-lea

Mulțimea a început să se strângă în Piața Sf. Petru din Vatican încă de la ora 4 dimineața, cu cinci ore şi jumătate înainte ca funeraliile să înceapă. Peste o mie de polițiști se află în piață, iar spațiul aerian deasupra Vaticanului a fost închis. La ceremonie participă numeroși șefi de stat și de guvern, inclusiv Olaf Scholz, având în vedere că Papa Benedict era german, dar și reprezentanți ai bisericii ortodoxe.

Reamintim, fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la reședința sa din Vatican, la vârsta de 95 de ani, la aproape un deceniu după ce a renunțat la pontificat din cauza stării de sănătate. Joseph Ratzinger a devenit al 265-lea lider al Bisericii Romano-Catolice în aprilie 2005, sub numele de Benedict al XVI-lea. A fost primul papă german din ultimii o mie de ani, iar cardinalii l-au ales cu convingerea că va asigura continuitatea deciziilor luate de predecesorul său, Ioan Paul al II-lea. Benedict a demisionat în 2013, fiind primul pontif din ultimii 600 de ani care a făcut un astfel de pas, în loc să guverneze pe viață, invocând vârsta sa înaintată.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*