Home » National » În contextul epidemie de gripă, toate școlile sunt obligate să realizeze triajul elevilor la începutul orelor de curs

În contextul epidemie de gripă, toate școlile sunt obligate să realizeze triajul elevilor la începutul orelor de curs

În contextul înmulțirii cazurilor de gripă sezonieră, Ministerul Educației a organizat o videoconferință cu inspectorii școlari generali, în urma căreia a decis că școlile și grădinițele trebuie să realizeze un triaj zilnic, la începutul primei ore de curs, pentru a preveni răspândirea cazurilor.

Conform comunicatului oficial, în ceea ce privește conducerea unităților de învățământ, reprezentanții școlilor au următoarele obligații:

  • diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor/antepreșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătății;
  • realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
  • asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;
  • efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ;
  • aerisirea periodică a încăperilor;
  • instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;
  • recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal cât și pentru elevi/preșcolari.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: