Home » Local » Sărăcia nu iartă! Județul Vaslui a pierdut într-un deceniu peste 20.000 de persoane

Sărăcia nu iartă! Județul Vaslui a pierdut într-un deceniu peste 20.000 de persoane

de Dănuț CIOBANU 

Primele date provizorii pentru Recensământul Populației și Locuințelor – runda 2021 sunt îngrijorătoare pentru județul Vaslui. Față de populația rezidentă de 395.499 persoane, înregistrată de recensământul din anul 2011,  în decembrie 2021 în județul Vaslui locuiau efectiv 374.700 de peroane. Practic, la capitolul populație rezidentă, județul Vaslui a pierdut într-un deceniu 20.799 de persoane. 

Județul Vaslui a încheiat anul 2022 foarte prost în domeniul evoluției naturale a populației. Din zece luni analizate de Direcția Județeană de Statistică Vaslui, doar luna septembrie înregistrează un spor pozitiv de 45 de persoene. În restul lunilor, numărul decedaților este mai mare ca cel al nașterilor vii și, de aici, se înregistrează un spor natural negativ. Evoluția este următoare: ianuarie – minus 199 de persoane; februarie – minus 401 persoane; martie – minus 344 persoane; aprilie – minus 212 persoane; mai – minus 101 persoane; iunie – minus 74 persoane; iulie – minus 75 de persoane; august – minus 79 persoane și octombrie – minus 107 persoane.

„Tinerii sunt cu bagajele făcute, lucru care mă întristează. La noi este o zonă de unde, sincer, nu a fost o afluență foarte mare. Ne pare rău că pleacă tinerii și o parte nu se mai întorc. Aceasta este o problemă majoră și guvernanții ar trebui să se gândească și să găsească soluții. În zona noastră nu există oportunități pentru foarte multe locuri de muncă”, spunea Ioan Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești.

Primele date provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL2021) prezentate la finele anului 2022, conform calendarului de diseminare, sunt: populația rezidentă a României = 19.053,8 mii persoane (19.053.815 persoane), din care: 9.808,3 mii (reprezentând 51,5%) de sex feminin și 9.941,2 mii (reprezentând 52,2%) în mediul urban.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din 2011 – RPL2011), remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste). Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL2011).

Deși numărul tinerilor (sub 15 ani) a scăzut cu 115,7 mii persoane, ponderea lor în total populație a urcat ușor la 16,1% (față de 15,9% la RPL2011), în timp ce ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a înregistrat o creștere cu aproape jumătate de milion de persoane, respectiv cu 3,5 puncte procentuale (de la 16,1% la RPL2011 la 19,6% la RPL2021). Astfel, raportul de dependență demografică a crescut în decurs de un deceniu de la 47,0 (RPL2011) la 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la RPL2021).

Față de populația țintă estimată pentru momentul de referință al recensământului, respectiv 1 decembrie 2021, populația rezidentă provizorie este mai mare cu numai 30 mii persoane (respectiv cu numai 0,2% mai mult).

 

 

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*