Home » National » 2022 a fost al doilea cel mai călduros an din istorie

2022 a fost al doilea cel mai călduros an din istorie

Schimbările climatice au declanșat fenomene meteorologice extreme care au dus la diminuarea recoltelor, la secarea râurilor și au provocat mii de decese. Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) al UE a declarat că anul 2022 a fost, de asemenea, al cincilea cel mai călduros an din lume înregistrat în ultimii 170 de ani, cu mențiunea că înregistrările Copernicus datează doar din 1950, dar alte date existente confirmă că anul trecut a fost al cincilea cel mai călduros din 1850. Mai mult, C3S a precizat că ultimii opt ani au fost cei mai fierbinţi înregistraţi vreodată la nivel global.

Potrivit meteorologilor, vara trecută s-au înregistrat cele mai mari temperaturi în Europa și au fost doborâte recordurile în 12 țări, precum Italia, Spania și Croația. Valurile de căldură severe au provocat peste 20 de mii de decese “în exces” în Franța, Germania, Spania, Marea Britanie şi altele.

Conform unei alte analize întocmite de C3S, seceta generalizată cauzată de căldură şi de lipsa precipitațiilor a fost cea mai severă din ultimii 500 de ani în Europa. Nivelurile scăzute ale apei au provocat dificultăţi în transportul maritim de pe Rin, în Germania, în timp ce lipsa de precipitații a afectat producția de energie hidroelectrică și a redus randamentul culturilor de porumb și soia.

Vremea caldă și uscată a provocat incendii vaste în țări precum Spania și Slovenia, care au generat emisii ce depăşesc media pe timp de vară din ultimii 15 ani în UE și în Marea Britanie.

 

Sursă: ReutersThe Guardian

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*