Home » Local » Fără taxatoare pe autobuz! Șofer de la Transurb Vaslui a câștigat procesul cu societatea de transport

Fără taxatoare pe autobuz! Șofer de la Transurb Vaslui a câștigat procesul cu societatea de transport

Un șofer de la SC Transurb Vaslui a câștigat procesul cu angajatorul, care se afla pe rol din anul trecut. Vasile Ioniță, liderul Sindicatului Transurb Vaslui, a spus că șoferul a fost obligat să vândă bilete, iar pentru că nu a vrut să se conformeze acestei cerințe a fost sancționat cu 10% din salariu pe o perioadă de trei luni. Pe lângă sancțiune, susține liderul de sindicat, șoferul a fost amenințat că va fi și concediat.

Între timp, șoferul  a contestat sancțiunea primită și a câștigat în instanță procesul intentat Transurb Vaslui. În consecință, societatea de transport trebuie să achite cheltuielile de judecată și trei zile în care șoferul nu a fost la servici din cauză că nu a avut taxatoare pe autobuz.

Vasile Ioniță a explicat că în organigrama societății sunt prinse 24 de taxatoare, dar pe traseu activează doar 13 taxatoare, iar pe restul curselor șoferii vând și bilete.

„De ce unitatea unde eu lucrez trebuie să plătească cheltuieli de judecată din taxele și impozitele plătite de vasluieni printre care mă număr și eu, pentru niște mofturi ale conduceri unități și ale consilierilor locali. Conform legii este creat un prejudiciu care trebuie recuperat de la persoanele care l-au cauzat”, a spus Vasile Ioniță, liderul Sindicatului Transurb Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: