Home » National » Cu droguri la școală! Posesor de substanțe interzise, depistat de jandarmii băcăuani în apropierea unei instituții de învățământ

Cu droguri la școală! Posesor de substanțe interzise, depistat de jandarmii băcăuani în apropierea unei instituții de învățământ

Un tânăr a fost depistat de jandarmi cu substanțe interzise, în apropierea unității de învățământ, iar alături de el erau alți trei tineri printre care și un elev din Comănești.
Totul s-a petrecut miercuri, 11 ianuarie în jurul orei 19.30, când jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, în timp ce desfășurau activități de menținere a ordinii publice în zona instituțiilor de învățământ din orașul Comănești, au observat grupul de tineri adunați în apropierea instituției de învățământ, care a devenit agitat la apariția lor.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit asupra unui tânăr din grup un pachet de țigări ce continea în interiorul acestuia doi muguri de culoare verde înveliți în staniol cu miros înțepător, susceptibili de a fi substanțe interzise, precum și un mărunțitor tip Grinder de culoare neagră.
Tânărul, de 23 ani, a recunoscut că produsele depistate asupra lui îi aparțin, iar în staniol se află substanțe interzise și le folosește pentru consumul propriu.
Acestuia i-au fost întocmite actele de sesizare pentru „deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, faptă care constituie infracțiune în conformitate cu prevederile
Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Documentele întocmite de jandarmii băcăuani, împreună cu bunurile găsite asupra persoanei în cauză au fost predate B.C.C.O. Bacău pentru continuarea cercetărilor.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*