Home » Local » Mandate puse în aplicare! Doi bărbați au fost conduși de polițiști la Penitenciarul Vaslui

Mandate puse în aplicare! Doi bărbați au fost conduși de polițiști la Penitenciarul Vaslui

În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele trecute, poliţiştii vasluieni au pus în aplicare două mandate de executare ale unor pedepse cu închisoarea.

În ziua de 14 ianuarie 2023, polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au identificat în municipiul Vaslui, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din aceeași localitate.

Pe numele acestuia, Tribunalul Vaslui a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 5 ani și o lună, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.

Tot Sâmbătă, 14 ianuarie 2023, polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au identificat în municipiul Vaslui, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Deleni, județul Vaslui.

Pe numele acestuia, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 1 an și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*