Home » Local » Un bărbat și concubina sa au furat bunuri de valoare din mai multe gospodării din suburbia Brodoc a municipiului Vaslui

Un bărbat și concubina sa au furat bunuri de valoare din mai multe gospodării din suburbia Brodoc a municipiului Vaslui

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 46 de ani, municipiul Vaslui, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea a unei infracțiuni de furt calificat, în formă continuată, pe raza municipiului Vaslui.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, din Vaslui, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, în formă continuată, în perioada 24 – 25 septembrie 2022, în municipiul Vaslui, suburbia Brodoc.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit faptul că, în perioada 24 – 25 septembrie 2022, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi sustras bunuri de valoare din două gospodării situate în suburbia Brodoc a municipiului Vaslui.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la 2.500 lei și a fost recuperat în proporție de 80%.

La data de 14 ianuarie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, față de bărbatul cercetat a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.

În cauză, este cercetată, în stare de libertate, o femeie în vârstă de 45 de ani, din municipiul Vaslui, concubina bărbatului cercetat, pentru participarea la săvârșirea infracțiunii cercetate.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: