Home » National » Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în turul secund la Australian Open 2023

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în turul secund la Australian Open 2023

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open 2023, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o, miercuri, pe americanca Elizabeth Mandlik, cu 3-6, 7-6 (1), 6-2, într-un meci desfăşurat la Melbourne.

Irina Begu (32 ani,30 WTA), cap de serie numărul 27, a obţinut o victorie cu emoţii, după mai bine de două ore şi jumătate de joc (2 h 38 min). Meciul cu Mandlik (21 ani, 129 WTA), fiica celebrei jucătoare cehe Hana Mandlikova, trebuia să aibă loc marţi, dar a fost reprogramat pentru miercuri din cauza ploii. Românca a început bine meciul şi a condus cu 2-0, dar şi-a pierdut serviciul de trei ori în primul set, cedând cu 3-6 în faţa unei jucătoare care a intrat pe tabloul principal ca ”lucky loser”. Begu a trecut prin mari emoţii în setul secund în care a fost condusă cu 5-3, dar a reuşit egalarea, 5-5, iar apoi s-a impus clar în tiebreak (7-1). Irina Begu a dominat setul decisiv, câştigând fără drept de apel, cu 6-2.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: