Home » National » Civilizația se plătește scump. Clujul cumpără încă patru toalete publice cu peste 56.000 de euro pe bucată

Civilizația se plătește scump. Clujul cumpără încă patru toalete publice cu peste 56.000 de euro pe bucată

Primăria Cluj-Napoca a semnat la începutul anului un contract contractul pentru achizionarea a patru toalete publice ecologice. Potrivit caietului de sarcini publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea contractului, cu tot cu TVA, va fi de peste 225.000 de euro.

Potrivit unui calcul simplu, valoarea unei toalete ajunge la peste 56 de mii de euro, mai mult decât costă o garsonieră într-o zonă scumpă din Cluj.

În 2019, autorităţile din Cluj au mai cumpărat cinci astfel de toalete la preţuri asemănătoare, după un proiect propus de clujeni în cadrul procesului de bugetare participativă, unde cei care locuiesc Cluj puteau propune proiecte pentru oraş, iar cele mai votate erau prevăzute apoi pentru finanţare de la bugetul local.

Ce spune Primăria. „Toaletele au fost solicitate de clujeni, în urmă cu câţiva ani prin procesul de bugetare participativă. Iniţial am pus în funcţiune câteva, de probă, au funcţionat foarte bine, aşa că s-a decis să punem şi în alte puncte cu adresabilitate ridicată. Dacă vrem civilizaţie, trebuie să plătim, iar asta implică costuri mai ridicate. Toatele sunt ecologice, oferă foarte multe facilităţi, sunt la un standard ridicat cu tot ce înseamnă asta”, a transmis Primăria Cluj-Napoca pentru G4Media.ro.

Câștigătoarea licitaţiei a fost desemnată Comex Rom SRL, din Bucureşti, care a mai livrat astfel de toalete în București, Iași sau Sibiu. Potrivit unei investigații HotNews.ro din 2016, compania Comex Rom SRL are sediul într-un apartament de pe strada Buzești din București, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, iar acționari sunt Andrei Popovici și Viorica Popovici.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: