Home » Local » Vasluieni – braconieri descoperiți în zona de competență de polițiștii de frontieră

Vasluieni – braconieri descoperiți în zona de competență de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări cu privire la doi cetățeni români care audesfășurat activități de pescuit comercial neautorizat, cu unelte de pescuit interzisede lege.

În ziua de 22 ianuarie a.c, în jurul orei 07.20,pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni-I.T.P.F. Iași a a interceptat și oprit pentru control, pe raza localității Poșta – Elan, un autoturismmarca Opel Zafira, înmatriculat în România, în care se aflau doi vasluieni, în vârstă de 42 de ani, respectiv 38 de ani.

În urma controlului  efectuat asupra autoturismului, colegii noștri au descoperit în portbagajul acestuia cantitatea de 34.47 kg de pește viu, specia crap,două plase de pescuit de tip monofilament cu lungimea totală de 145 m și cu dimensiunea ochiului de 7X7 cm și trei lansete cu mulinetă, a căror deținere și folosire de către persoane neautorizate este interzisă.

Cu privire la cele constatate, bărbații au declarat că au desfășurat activitatea de pescuit în barajul piscicol Poșta Elan.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.

Conform prevederilor legale, uneltele de pescuit, în valoare totală de 1.480 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar peștele a fost redat mediului natural.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: