La finalul anului 2022, în județul Vaslui erau întregistrați 7.338 beneficiari de venit minim garantat. Suma totală plătită pentru drepturi curente în luna decembrie s-a ridicat la două milioane de lei, în timp ce suma medie achitată asistaților social a fost de 273 de lei.
Dacă ne raportăm la luna ianuarie 2022, când erau în plată 7.260 de beneficiari de venit minim garantat, anul trecut numărul asistaților social a crescut cu numai 78 de beneficiari.
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat prevede acordarea ajutorului social familiilor şi persoanelor singure cu venituri mici sau fără venituri, în situaţiile şi pe perioadele în care aceştia nu pot să îşi asigure, prin propriile eforturi, condiţiile minime de trai.
Pentru sumele acordate ca venit minim garantat, una dintre persoanele majore, apte de muncă, din familia beneficiară are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.
(Dănuț CIOBANU)