Home » National » De la 1 februarie vor fi distribuite cardurile de energie
businesswoman holding light bulb with turbine on coins and solar panel. concept saving energy and finance accounting

De la 1 februarie vor fi distribuite cardurile de energie

Distribuirea cardurilor de energie va începe din 1 februarie, iar primele plăţi aferente ajutorului de încălzire se vor putea face din 20 februarie, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, citat de Agerpres. Numărul de beneficiari ar putea ajunge la patru milioane.

“În zilele următoare, cardurile de energie se distribuie către direcţiile teritoriale ale Poştei Române, aşa încât procesul sperăm să decurgă în condiţii normale şi termenul de 20 februarie să fie cel de la care beneficiarii, cu ajutorul respectiv pot efectua plăţi. Sunt patru milioane de beneficiari (…) S-ar putea ca, după verificările pe care le facem, după cum se cunoaşte, atât pentru cei care locuiesc împreună la aceeaşi adresă, care sunt fără nomenclator stradal sau cu nomenclator stradal şi nu şi-au creat în cartea de identitate domiciliul sau cei care, prin interogarea bazelor de date ale ANAF, şi depăşesc venitul de 2.000 de lei, e posibil ca, în anumite situaţii, să trebuiască să-i excludem de pe lista de beneficiari. Încercăm ca, până pe data de 15 februarie, să virăm banii la Poşta Română”, a afirmat Boloş.

Acesta a adăugat că beneficiarii care nu sunt acasă în ziua în care ar urma să se livreze cardul de energie vor fi înştiinţaţi printr-o scrisoare cu confirmare de predare-primire, iar ulterior vor urma procedurile interne ale Poştei Române.

 

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: