Home » Local » Sindicaliștii strâng rândurile! Subiectele arzătoare: Legea Dialogului Social și Legea Salarizării unitare

Sindicaliștii strâng rândurile! Subiectele arzătoare: Legea Dialogului Social și Legea Salarizării unitare

Gică Crețu, președintele Sindicatului CNSLR Frăția Vaslui, a participat la Iași la o întâlnire de lucru cu liderii județeni de sindicat. Este vorba despre Iulian Cozianu – președintele Uniunii Iași, alaturi de presedintii de Uniuni din Botoșani – Radu Fegher – Botoșani, Gabriel Buliga – Suceava, Ghiorghe Huluta – Bacău.

„S-au abordat subiecte de actualitate și arzătoare, cum ar fi Legea Dialogului Social, preconizata Hotărâre de Guvern referitoare la sectoare de negociere colectivă și, nu în ultimul rând, Legea Salarizării unitare, de care toată lumea a auzit dar nimeni n-a văzut nimic până acum”, a spus Gică Crețu, președintele Sindicatului CNSLR Frăția Vaslui.

În data de 25 decembrie 2022 a intrat în vigoare noua Lege a Dialogului Social, respectiv Legea nr. 367/2022 (a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1238/2022), Legea nr. 62/2011 fiind abrogată odată cu apariţia noului cadru legislativ. Noua lege aduce importante modificări şi vom enumera câteva dintre acestea:

Conform art.97 alin 1, la nivelul angajatorilor care au mai mult de 10 salariaţi, este obligatorie încheierea unui contract colectiv de muncă între angajator şi reprezentanţii salariaţilor sau  sindicatul  reprezentativ, după caz, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă. Initiaţiva negocierii colective aparţine oricăruia dintre partenerii sociali.

Conform alin 4 al aceluiași articol din același act normativ : ” Durata negocierii colective nu poate depăşi 45 de zile decât prin acordul părţilor.”

Conform art.57 alin 2 “reprezentanții angajaţilor/lucrătorilor sunt aleși cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul total al angajaților/lucrătorilor din unitatea respectivă” etc.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: