Home » Local » Acțiune IPJ Vaslui la o școală din orașul Negrești: „Ia atitudine, spune stop violenței!”

Acțiune IPJ Vaslui la o școală din orașul Negrești: „Ia atitudine, spune stop violenței!”

Zilele trecute, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean (IPJ) Vaslui, și specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui, au derulat o activitate cu caracter educativ-preventiv la o unitate de invățământ din orașul Negrești, județul Vaslui, în cadrul campaniei „Azi absent – Mâine Delicvent. RESPONSABILIZEAZĂ-TE! ”.

Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, este o prioritate pentru Poliția Română, mai ales că siguranţa şcolară constituie una dintre principalele condiţii pentru existenţa unui învăţământ de calitate.

Activitățile campaniei urmăresc creșterea nivelului de siguranță a elevilor din unitățile de învățământ de la nivelul județului Vaslui și totodată eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice (bullying) care se manifestă în unitățile de învățământ preuniversitar.

În acest context, prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în incinta unităţilor de învăţământ şi zona adiacentă, absenteismului și abandonului școlar (primii pași spre delincvența juvenilă), constituie o preocupare prioritară la nivelul instituţiilor statului român având atribuţii legale în domeniu, autorităţi centrale şi locale, poliţie şi jandarmerie, situaţii de urgenţă, toate urmărind prin demersurile lor să vină în sprijinul şcolii, părinţilor şi elevilor.

În data de 25 ianuarie 2023, polițiștii vasluieni s-au întâlnit cu 150 de elevi și cadre didactice din cadrul Liceului Tehnologic ” Nicolae Iorga” Negrești.

Obiectivul vizat prin desfășurarea activităților cu caracter preventiv a fost prevenirea implicării elevilor în săvârșirea de infracțiuni comise în mediul școlar și conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorului, necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.

Totodată, s-a urmărit informarea și conștientizarea elevilor din ciclul liceal cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive și le-au fost transmise recomandări și sfaturi preventive referitoare la necesitatea respectării programului școlar și a conduitei în societate.

Suplimentar, s-a acționat în scopul instruirii personalului comercial al agenților economici cu privire la reglementările legale pe care trebuie să le respecte, în special când au clienți minori, reinstruirea cu privire la interdicția de a comercializa băuturi alcoolice și țigări către minori, fiind verificați agenții comerciali din vecinătatea unității de învațământ.

În cadrul discuțiilor libere avute cu adolescenții, au fost expuse consecințele pe care le poate avea apelul fals la S.N.U.A.U. 112, prevenirea disparițiilor de minori și siguranța în mediul online.

Polițiștii le-au recomandat elevilor să adopte o atitudine pozitivă, non-conflictuală, explicându-le, într-un limbaj adecvat segmentului lor de vârstă, că este important să  Ia atitudine și să spună STOP Violenței!

Elevii și cadrele didactice prezente la activitate au fost informate cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, despre consecințele care decurg în urma consumului de substanțe psihoactive, respectiv, alterarea relațiilor cu familia, cu prietenii ori despre efectele dăunătoare asupra sănătății, dar și despre adoptarea unor comportamente distructive.

De asemenea, polițiștii și specialiștii antidrog le-au explicat că drogurile reprezintă unul dintre cele mai mari pericole, mai ales pentru tineri, întrucât creează dependență, iar această dependență provoacă consumul compulsiv de droguri, cu consecințe dăunătoare pentru persoana dependentă și pentru cei din jurul ei.

Totodată, au fost oferite informații utile despre efectele negative pe care drogurile le au asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului lor, cu accent pe riscul implicării, în calitate de victimă sau autor, în diferite infracțiuni, fiind informați că pot primi consiliere de specialitate dacă se vor afla în situațiile care necesită sprijin.

Tinerii au avut posibilitatea să testeze ochelari speciali, care simulează efectele consumului de alcool și de substanțe psihoactive și care distorsionează realitatea.

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*