Home » National » Primăria Capitalei împrumută bani pentru realizarea proiectelor

Primăria Capitalei împrumută bani pentru realizarea proiectelor

Primăria Capitalei intenţionează să contracteze un împrumut în valoare de 150 de milioane de lei, conform unui proiect care urmează să fie dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General municipal, informează Agerpres.

Banii urmează să fie cheltuiţi pentru următoarele proiecte de investiţii:

  • Realizarea a şapte obiective totalizând 31,6 kilometri din sistemul de termoficare – 20 milioane lei;
  • Spaţiu public urban Podul Calicilor – Ansamblu Urban Domniţa Bălaşa, parcaj subteran, amenajare urbană Palatul de Justiţie – 5 milioane lei;
  • Cheiul Dâmboviţei Unirii – Izvor, Splaiul Independenţei, Pod Unirii – Pod Izvor – 10 milioane lei;
  • Pasaj Doamna Ghica – 31,5 milioane lei; Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între Strada Braşov şi Terminal Tramvai 41 – 20 de milioane de lei;
  • refacerea şi modernizarea patinoarului artificial „Mihai Flamaropol” şi realizarea de spaţii adiacente necesare desfăşurării activităţilor sportive şi de agrement – 10 milioane lei;
  • Modernizarea magistralelor de termoficare aparţinând SACET Bucureşti (obiectiv 1 + obiectiv 5 – 9,17 kilometri) – 36,1 milioane lei;
  • Traseu prioritar pietonal şi de biciclişti – 10 milioane lei.
  • Pe 3 februarie, Consiliul General al Capitalei urmează să dezbată şi proiectul de buget al municipalităţii pe acest an.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*