Home » Business » Explozia prețurilor la materialele de construcții afectează și proiectul unei creşe noi în municipiul Vaslui

Explozia prețurilor la materialele de construcții afectează și proiectul unei creşe noi în municipiul Vaslui

Scumpirea materialelor de construcții ajustează și devizul general al proiectului „Extinderea infrastructurii pentru educaţie antepreşcolară din municipiul Vaslui – construcţia şi dotarea unei creşe noi în municipiul Vaslui”.

Contractul de achiziţie publică de lucrări al proiectului, cu finanţare din Axa Prioritară 4 din cadrul POR 2014-2020, a fost semnat în data 18 februarie 2021.

În data 3 septembrie 2021 a intrat în vigoare ordonanța privind ajustarea preţurilor aferente materialelor de construcţii pentru contractele de achiziţie publică/contractele sectoriale de lucrări finanţate prin Regio-Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Prin urmare, în data de 21 ianuarie 2022 a fost semnat actul adiţional nr. 1 la contractului de execuţie lucrări, prin care a fost introdusă formula de ajustare şi a fost estimată valoarea ajustării pentru restul de executat.

„Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA), urmare a aplicării prevederilor OG nr. 15/ 2021 în cadrul contractului de lucrări nr. 49843 din 8.02.2021, precum şi a lucrărilor suplimentare intervenite în execuţia lucrărilor, devine 7.156.293,50 lei. Valoarea iniţială a investiţiei (inclusiv TVA) din Actul Adiţional nr. 1 la contractul de finanţare este de 7.019.816,11 lei (inclusiv TVA), iar suma cu care se majorează această valoare este de 136.477,39 lei (inclusiv TVA)”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.

Astfel, contribuţia proprie a municipiului Vaslui în cadrul proiectului devine 4.576.614,86 lei (inclusiv TVA), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 51.593,58 lei (inclusiv TVA).

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: