Home » National » Stațiile de metrou din București vor beneficia de panouri tactile pentru nevăzători

Stațiile de metrou din București vor beneficia de panouri tactile pentru nevăzători

Metrorex a început să monteze panouri tactile pentru nevăzători. De asemenea, va fi lansată o aplicaţie pentru telefoanele mobile, care semnalează că în apropiere este o staţie de metrou, transmite Rador.

Toate cele 63 de staţii de metrou din Bucureşti vor avea panouri tactile pentru nevăzători, acest sistem de semnalizare şi orientare fiind un proiect pentru ca transportul cu metroul să fie mai accesibil pentru călătorii cu deficienţe de vedere. La intrările în staţii şi pe peroane, pe jos, se montează panouri din inox cu ghidaj şi semnalistică specifică Braille.

„Au început deja lucrări în 14 staţii. Astăzi s-a predat amplasamentul pentru încă patru staţii de metrou. În etapa imediat următoare se va realiza o staţie-pilot la staţia Piaţa Iancului, care este în apropierea Asociaţiei de nevăzători, care va fi dotată în premieră şi cu acele panouri interactive. În momentul în care se ajunge în zona staţiei de metrou, pe o rază în jur de circa 50 până la 80 de metri, persoana respectivă va primi un semnal pe telefon”, a explicat Gabriel Mocanu, director de infrastructură şi sisteme la Metrorex.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: