Home » National » Încă 10 români au fost repatriați cu ajutorul unor Aeronave ale Forţelor Aeriene Române

Încă 10 români au fost repatriați cu ajutorul unor Aeronave ale Forţelor Aeriene Române

Aeronave ale Forţelor Aeriene Române au repatriat din Turcia, în cursul nopţii de miercuri spre joi, încă 10 cetăţeni români, dintre care doi copii, care au fost îmbarcaţi de pe aeroporturile din Adana şi Malatya. Numărul persoanelor repatriate cu aeronavele MApN începând de luni – când Turcia a fost zguduită de două cutremure cu magnitudine peste 7 – şi până în prezent este de 31 de români şi doi cetăţeni polonezi, transmite News.ro.

”Ministerul Apărării Naţionale continuă să acţioneze în sprijinul cetăţenilor afectaţi de recentele cutremure din Turcia. Astfel, aeronave ale Forţelor Aeriene Române au repatriat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, 8/9 februarie, încă 10 cetăţeni români, dintre care doi copii, care au fost îmbarcaţi de pe aeroporturile din Adana şi Malatya”, a transmit joi dimineaţă MApN,

Numărul persoanelor repatriate cu aeronavele MApN începând de luni, 6 februarie, şi până în prezent este de 31 de români şi doi cetăţeni polonezi.

În cursul zilei de miercuri, 8 februarie, trei aeronave militare ale Forţelor Aeriene Române – un C-130 Hercules şi două C-27J Spartan, împreună cu două aeronave C-17 Globemaster III, din cadrul Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic care operează din Baza Aeriană Papa din Ungaria, au transportat spre Turcia o echipă de salvare RO-USAR, personal medical, materiale şi echipamente de căutare-salvare, precum şi bunuri materiale de strictă necesitate.

 

 

sursa: g4media.ro

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*