Home » Administratie » Consilierul Gheorghe Viziteu, despre angajările la stat: „Aparatul CJ Vaslui a ajuns la 130 de persoane!”

Consilierul Gheorghe Viziteu, despre angajările la stat: „Aparatul CJ Vaslui a ajuns la 130 de persoane!”

Gheorghe Viziteu, consilier PNL, a avut o intervenție în ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) Vaslui pe marginea cheltuielilor legate de salarii. Pentru anul 2023, fondul de salarii de bază este de 20 de milioane de lei și este fundamentat pe un număr total de 183 de salariați.

„Aparatul CJ Vaslui a ajuns la 130 de persoane, pe nesimțite! E un lucru care nu mă bucură și vreau să fie foarte clar punctul meu de vedere. Nu avem nicio problemă cu salariile, ci cu cheltuielile pentru salarii. Am văzut în alte județe că se poate lucra cu mai puțin, mai ales că avem proiecte multe cu digitalizarea”, a spus  Gheorghe Viziteu.

Bugetul local al județului Vaslui pe anul 2023 cuprinde la venituri suma de 500.357.655 lei. Din valoarea totală a veniturilor, 48.996.677 lei reprezintă subvenții de la bugetul de stat, 84.736.790 lei sume primite de la UE etc.

Cheltuielile totale sunt propuse în sumă de 533.044.191 lei, din care 313.804.098 lei la secțiunea de funcționare și 219.240.093 lei la secțiunea de dezvoltare.

Deficitul secțiunii de dezvoltare este în sumă de 32.686.536 lei și se finanțează din excedentul bugetului local existent la finele anului 2022.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*