Home » National » România s-a cutremurat din nou

România s-a cutremurat din nou

Nu a fost primit niciun apel la numărul de urgenţă 112 prin care să fie semnalate efecte ale cutremurului cu magnitudinea de 4,3 produs vineri în judeţul Gorj, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Florin Chisim, transmite Agerpres.ro.

„La ora 11:11:41, în judeţul Gorj, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,3, la adâncimea de 8,7 km. Cutremurul s-a simţit şi în municipiul Târgu Jiu, însă, din fericire, dispeceratul ISU Gorj nu a primit niciun apel prin care să fie semnalate efecte ale acestui cutremur. Reaminim faptul că, în cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanşării acestora! Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarelor de urgenţă)”, a transmis Florin Chisim.

Un nou cutremur mediu s-a produs vineri, la ora 11:11, în Oltenia, judeţul Gorj, la adâncimea de 15 kilometri, conform datelor Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cutremurul s-a produs la 104 km nord-vest de Craiova, 107 km sud-vest de Sibiu, 139 km vest de Piteşti, 165 km sud-est de Timişoara, 184 km sud-est de Arad şi 184 km sud de Cluj-Napoca.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*