Home » Administratie » Atenție comercianți! Se votează regulamentul de funcționare al Centrului Comercial Decebal şi al Târgului Auto

Atenție comercianți! Se votează regulamentul de funcționare al Centrului Comercial Decebal şi al Târgului Auto

Consiliul Local Vaslui va aproba Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Centrului Comercial Decebal şi al Târgului Auto. Regulamentul stabileşte modalităţile şi condiţiile în care se asigură administrarea, întreţinerea şi utilizarea spaţiilor şi locurilor de comercializare a produselor neagroalimentare și alimentare.

„Regulamentul are ca scop organizarea comerţului în condiţii de protecţie optimă a consumatorilor, de concurenţă loială între cei care desfăşoară activitate în această locaţie, de protejare a vieţii, sănătăţii, securităţii, mediului şi intereselor economice ale consumatorilor”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.

Totodată în regulament sunt prevăzute modalităţile de închiriere a spaţiilor, precum drepturile şi obligaţiile atât a utilizatorilor, cât si a cumpărătorilor, vizitatorilor, etc. Regulamentul prevede şi unele sancţiuni, în vederea menţinerii ordinii şi disciplinei, în aceste obiective.

Proiectul ,,Amenajare platformă bazar și târg auto” a primit suma de 541.973 de lei, în urma rectificării bugetului local al municipiului Vaslui etapa a II-a octombrie 2022. Astfel, valoarea finală a obiectivului de investiții se ridică la suma de 20.886.973 de lei.

Ansamblul propus are două funcțiuni de bază: bazarul cu o suprafață de 11.454 metri pătrați (mp) și Târgul Auto cu 7.825 mp. Zona bazar cuprinde cinci hale cu spații de circulație tip culoar, o hală pentru tarabe, 56 tarabe, 4 hale pentru magazine, 64 celule magazin (23,50 mp), 7 celule magazin (18,70 mp), 8 celule magazin (9,00 mp), 4 magazine alimentare (40 mp), Pavilion administrativ, parcare cu 104 locuri pentru clienți. Zona Târgului Auto cuprinde o parcare cu 92 locuri pentru mașini mici și 18 locuri pentru mașini mari și spălătorie auto.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: