Home » Administratie » Coadă la închirierea apartamentelor ANL! Tinerii nu mai sunt interesați de cumpărarea locuințelor

Coadă la închirierea apartamentelor ANL! Tinerii nu mai sunt interesați de cumpărarea locuințelor

Consiliul Local Vaslui va aproba lista de priorităţi pentru anul 2023 cuprinzând solicitanții care au acces la o locuinţă realizată din fondurile Agenţiei Naţionale a Locuinţei (ANL).

Comisia socială s-a întrunit şi a analizat dosarele ANL depuse până la data de 31 decembrie 2022, rămânând pe lista de priorităţi un număr de 21 dosare. Comisia va prezenta CL Vaslui lista de priorităţi a solicitanţilor care îndeplinesc criteriile de acces la locuinţele pentru tineri, destinate închirierii.

Lista privind stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor, precum şi hotărârea prin care aceasta va fi aprobată, vor fi date publicităţii prin afişare într-un loc accesibil publicului şi publicate pe site-ul Primăriei Municipiului Vaslui.

Locuinţele ANL aparţin domeniului privat al statului, fiind în administrarea autorităţilor locale şi sunt destinate închirierii tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 de ani, la data depunerii dosarului de locuinţă.

În ultima perioadă, scumpirea creditelor imobiliare acordate de băncile comerciale a diminuat serios dorința vasluienilor de a-și achiziționa apartamentele în care locuiesc cu chirie. Nicu Palade, directorul SC Locativa SRL Vaslui, a precizat că o mare parte din persoanele care erau interesate de achiziționarea apartamentelor din blocurile ANL nu mai solicită informații în acest sens.

„Dobânzile la credite au crescut la 14%, iar oamenii care au vrut să cumpere nu mai întreabă de acest lucru. De când am preluat activitatea am vândut 45 de apartamente. Am sprijint constat această activitate de vânzare a apartamentelor către chiriași”, a spus Nicu Palade.

SC Locativa Vaslui administrează un fond locativ de stat de 277 apartamente, din care 105 sunt apartamente ANL.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: