Home » Local » Mandat pus în aplicare! Un bărbat din Solești a primit 4 ani de închisoare pentru tâlhărie

Mandat pus în aplicare! Un bărbat din Solești a primit 4 ani de închisoare pentru tâlhărie

În cadrul activităţilor operative desfăşurate ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Vaslui au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea.

În data de 19 februarie 2023, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Vaslui au desfășurat activități specifice și au depistat în municipiul Vaslui, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Solești, județul Vaslui.

Pe numele acestuia, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 4 ani și o lună, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”tâlhărie”, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”furt calificat”.

Persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: