Home » Local » Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră ascuns în portdocumentul unui tânăr

Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră ascuns în portdocumentul unui tânăr

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

În data de 24 februarie a.c., în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care asupra bărbatului a fost descoperit un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, având datele sale de identificare.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals și că bărbatul nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere emis de autoritățile statului vecin.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*