Home » National » Cod roșu de inundații pe râul Bega

Cod roșu de inundații pe râul Bega

„Având în vederea revărsarea râului Bega pe o lungime de aproximativ 100 m, se acționează pentru consolidarea și înălțarea digului din zona localității Răchita”, anunță ISU Timiș.

„Se intervine pentru gestionarea acestei situații de urgență cu o autospecială de serviciu, două autospeciale de lucru, 2 motopompe remarcabile și 2 motopompe transportabile, 1 încărcător cu saci, 1 buldoexcavator, cu un efectiv de 27 pompieri. De asemenea, a fost dislocată o autospecială de transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentului Lugoj. În sprijin intervin 6 voluntari din cadrul Primăriei Dumbrava”, mai transmite ISU Timiș.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod roşu de inundaţii, valabilă pe un sector al râului Bega, pe parcursul următoarelor ore, transmite Agerpres.

Conform prognozei de specialitate, până la ora 16:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce creşteri importante de debite şi de niveluri, cu depăşirea Cotelor de pericol, pe râul Bega pe sectorul S.H. Făget – S.H. Balinţ (judeţul Timiş).

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: