Bursele de merit pentru elevi cresc de la 200 de lei la 450 de lei pe lună
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că bursele vor creşte, precizând că cele de merit vor ajunge la 450 de lei pe lună de la 200 de lei pe lună, elevii care obţin medalii la olimpiadele naţionale vor primi 700 de lei pe lună.
„Susţinem şi excelenţa în educaţie. Creştem bursele. Astfel, bursa de merit creşte de la 200 de lei la 450 de lei pe lună. Bursele de performanţă, care devin burse de excelenţă olimpică vor avea valoare pentru cei care au premii la olimpiadele naţionale – 700 de lei pe lună, cei care aduc medalii de la olimpiadele internaţionale – 1000 de lei pe lună. De asemenea, permitem ca cei cu capacitate de performanţă şcolară înaltă să poată promova doi ani de studii într-un an şcolar. Vom finanţa suplimentar centrele judeţene de excelenţă care îşi propun activităţi de aprofundare, mentorat şi sprijin structural pentru elevii capabili de performanţă înaltă. De asemeneam, elevii care câştigă medalii la sporturi olimpice, organizate de federaţiile sportive naţionale, vor beneficia de burse de merit, încurajăm şi sportul în şcoală”, a declarat Lidia Deca, luni, într-o conferinţă de presă.