Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI și asigurarea zonei în urma producerii unui accident rutier pe drumul care leagă localitățile Gara Roșiești și Viișoara. În accident este implicată o autocisternă în care se aflau șapte tone de butan. În autovehicul nu se afla decât conducătorul auto.
La sosirea echipajelor de intervenție, autocisterna era răsturnată pe o parte. Autocisterna nu prezenta fisuri și nici scurgeri de substanțe inflamabile.
Conducătorul auto a fost evaluat și nu necesită îngrijiri medicale.
Pompierii militari asigură zona, în aceasta seară urmând a fi transvazat butanul, pentru ca mai apoi, autocisterna să fie repusă pe roți cu ajutorul a doua macarale de mare tonaj