Pe 2 mai, de Ziua Tineretului, vasluienii au parte de o proiecție specială a filmului „PHOENIX – Povestea” la Happy Cinema Vaslui.
Evenimentul va avea loc de la ora 17, în ambele săli de cinema, în prezența fondatorului trupei, Nicu Covaci, precum și a echipei filmului.
Biletele sunt limitate și pot fi cumpărate de pe www.happycinema.ro și de la Happy Cinema.
Regizat de cineastul Cristian Radu Nema, producător fiind Bianca Beatrice Michi, filmul spune povestea trupei, așa cum am trăit-o cu toții și transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix.
Trupa a fost înființată în 1962 și a avut o evoluție impresionantă, fiind o deschizătoare de drumuri în muzica românească. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului: beat, rock psihedelic, hard rock, rock progresiv. Phoenix a dat naștere etno rock-ului, subgenul al rock-ului inspirat din folclorul românesc autentic.
Imediat după vizionarea filmului, Phoenix va susține un concert în centrul civic al Vasluiului.
Vă așteptăm alături de cele două evenimente dedicate Zilei Tineretului!