Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat.
În ziua de 07 mai a.c, în jurul orei 04.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 50 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în Luxemburg.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de autorităţile din Luxemburg începând cu data de 25.01.2023.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.