Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, au documentat activitatea infracţională a 2 bărbați, de 29 de ani, din municipiile Iași și Galați, bănuiți de trafic de droguri de risc și mare risc.
La data de 16 iulie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, au realizat o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Vaslui, în urma căreia au fost descoperite și ridicate peste 50 de grame de cocaină, peste 16.000 de lei, 50 de euro, trei terminale mobile, trei cartele SIM și un card de memorie.
Ulterior, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, persoanele depistate fiind prezentate la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, în vederea audierii.
În urma percheziţiei domiciliare, efectuate în cauză la data de 16 iulie a.c., în municipiul Iași, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetării, cantități de cocaină, cannabis, un cântar și un grinder.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna martie 2023, persoanele bănuite ar fi vândut droguri de risc și mare risc consumatorilor din județele Vaslui și Iași.
Astăzi, 17 iulie 2023, în baza probatoriului administrat, față de cele două persoane cercetate a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. Acestea urmează a fi prezentate Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.