Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare și deblocare) o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD și echipaje specializate, pentru asigurarea zonei și a măsurilor PSI, evaluarea victimelor, acordarea de prim ajutor și transportul la o unitate medicală de specialitate a victimelor unui accident rutier produs pe DE 581, în zona Șapte Case, comuna Costești.
În accident sunt implicate două autoturisme, un autocamion și patru persoane. În accident au fost implicate două autoturisme, un autocamion (care transporta cereale), în cele trei mijloace de transport aflându-se cinci persoane (trei femei și doi bărbați). La fața locului au fost deplasate și două echipaje aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție, victimele se autoevacuaseră. Cele cinci persoane au fost evaluate, patru victime (trei femei și un bărbat) fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, acestea fiind diagnosticate cu multiple contuzii. Cea de-a cincea persoană implicată în accident a primit îngrijiri medicale la fața locului însă a refuzat să fie transportată la spital.