InvatamantLocal

Primăria Vaslui va construi o sală de educație fizică la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”

Consiliul Local Vaslui va aproba în ședința ordinară din această săptămână documentația tehnico-economică şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii. Valoarea totală a devizului general este de 4.793.658 lei cu TVA. Investiția va fi cuprinsă în Programul de Investiţii Publice pe anul 2023.

„Scopul investiţiei propuse prin prezentul proiect este realizarea unei construcţii cu regim de înălţime parter, cu funcţiunea de sală de educaţie fizică. în vederea asigurării utilităţilor, obiectivul se va racorda la reţelele edilitare din zonă”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.

Structura de rezistenţă pentru construcţia nou proiectată se va realiza din cadre metalice spaţiale contravântuite dispuse transversal cu o deschidere de 3,5 m interax. Infrastructura va fi realizată în varianta cu fundaţii izolate tip bloc şi cuzinet, încastrate în stratul de pământ bun de fundare.

„Realizarea acestei investiţii va asigura creşterea accesului, calităţii şi a atractivităţii educaţiei, contribuind la creşterea ratei de participare la diferite niveluri de educaţie, la reducerea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, la o rată mai mare de absolvire a învăţământului obligatoriu şi la creşterea ratei de tranziţie spre niveluri superioare de educaţie”, se mai arată în raport.

Realizarea lucrărilor preconizate va asigura satisfacerea tuturor cerinţelor de rezistenţă, stabilitate, durabilitate şi siguranţă în exploatare, la parametrii impuşi de reglementările în vigoare, conform prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button