LocalSocial

Lovitură dată de un tânăr din Văleni! A furat două motociclete din curtea unei locuințe

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut doi tineri, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani, din comuna Văleni, județul Vaslui, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. 

În data de 29 septembrie 2023, la ora 08.08, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că, autori necunoscuți au sustras două motociclete din curtea unei locuințe din localitatea/comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au identificat și depistat prezumtivii autori, precum și cele două motociclete sustrase, stabilind că, acestea au fost sustrase în noaptea de 28/29 septembrie 2023. Una dintre acestea a fost găsită, abandonată, la aproximativ 600 de metri de locuința de unde ar fi fost sustrată, iar a doua ar fi fost găsită la locuința tânărului de 20 de ani, din comuna Văleni.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la 5.000 lei și a fost recuperat integral, fiind restituit persoanei vătămateTânărul în vârstă de 23 de ani este cercetat și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul neînmatriculat”, prin aceea că ar fi condus pe drumurile publice motocicleta, neînmatriculată, sustrasă.

La data de 29 septembrie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui i-au reținut pe cei doi tineri, pe o perioadă de 24 ore.

Ulterior, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a luat măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a tinerilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”furt calificat”, ”conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button