LocalSocial

Festival gastronomic organizat în cadrul proiectului transfrontalier Vaslui -Hîncești

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc Festivalul Gastronomic „Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, organizat în cadrul proiectului transfrontalier ce își propune consolidarea legăturilor culturale și gastronomice între regiunile Vaslui și Hîncești.

Evenimentul s-a desfășurat pe stadionul comunal din Muntenii de Jos și, potrivit organizatorilor, reprezintă o oportunitate unică de a celebra tradițiile și bucatele specifice zonelor Vaslui și Hîncești, subliniind astfel importanța istorică și culturală a legăturilor dintre cele două regiuni. Pe lângă numeroși cetățeni, la manifesatre au participat și reprezentanții ai autorităților publice locale.

Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a spus că festivalul gastronomic aduce împreună participanți și vizitatori din diverse medii sociale și culturale, oferindu-le ocazia de a experimenta gastronomia și meșteșugurile tradiționale, precum și de a participa la activități artistice și culturale menite să pună în valoare moștenirea comună a acestor regiuni.

„Doresc să subliniez  importanța parteneriatului cu reprezentanții din Republica Moldova, care au contribuit la realizarea acestui eveniment. În contextul în care relațiile bilaterale și cooperarea transfrontalieră sunt prioritare în agenda instituțională, evenimentul de astăzi a constituit un exemplu elocvent al eforturilor comune în vederea consolidării legăturilor dintre comunitățile din județul Vaslui și cele din regiunea Hîncești. Îmi exprim recunoștința față de toți cei implicați în organizarea și desfășurarea festivalului și am speranța că această inițiativă va continua să ofere o platformă propice pentru promovarea și perpetuarea tradițiilor și obiceiurilor autentice ale acestor regiuni”, a precizat prefectul județului Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button