LocalSocial

Acțiune cu efective mărite: 12 filtre rutiere, peste 200 de persoane legitimate, 45 de testări alcoolscopice

Peste 25 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean (IPJ) Vaslui, au acționat în perioada 4 – 11 februarie 2024,  pe raza de competență a Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, Secției 6 Poliție Rurală Negrești și Poliției Orașului Negrești, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale, infracțiunilor la regimul silvic, precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare.

În perioada 4-11 februarie 2024, în diferite intervale orare, peste 25 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră și protecția animalelor au participat la acțiuni, cu efective mărite, atât în mediul urban, cât și rural, pe teritoriul de competență al Secțiilor 1 Poliție Rurală Vaslui, 6  Poliție Rurală Negrești, cât și al Poliției Orașului Negrești.

S-a urmărit asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea și combaterea furturilor de animale, infracțiunilor la regimul silvic, precum și reducerea numărului și consecințelor accidentelor de circulație rutieră, în privința încălcării regimului legal de viteză sau nerespectarea normelor de circulație pe drumurile publice de către bicicliști sau căruțași.

Totodată, prin desfășurarea acțiunilor s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost instituite 12 filtre rutiere, fiind legitimate peste 200 persoane, controlate peste 150 de vehicule și căruțe și derulate 45 de testări alcoolscopice.

De asemenea, polițiștii au aplicat 108 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 72. 300 de lei, fiind constatată și o infracțiune de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.  Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere, 6 plăcuțe de înmatriculare și 12 certificate de înmatriculare.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile cu risc ridicat criminogen.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button