LocalSocial

Olimpiada de limba și literatura română, clasele IX – XII, an școlar 2023/2024

Duminică, 4 februarie 2024, într-un format aparte, s-a desfășurat Olimpiada de limba și literatura română (limbă de instruire), clasele IX – XII, an școlar 2023/2024, faza raională – Republica Moldova, organizată și la nivelul județului Vaslui.     

Competiția a avut la bază Protocolul de colaborare încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Direcția Generală Educație Strășeni, nr. 2369/13.07.2022, respectând Procedura Inspectoratului Școlar Județean Vaslui PO-CIS-04, nr. 13/22.01.2024.

Din județul Vaslui au participat elevi ai claselor IX-XII, care în anul școlar 2022/2023 au obținut premiile I, II, III la faza județeană a următoarelor olimpiade: Olimpiada națională de limba și literatura română, clasele V-VIII, Olimpiada națională de limba și literatura română, clasele IX-XII, Olimpiada națională „Lectura ca abilitate de viață”, clasele V-XII, Olimpiada interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” – gimnaziu, Olimpiada interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” – liceu, Olimpiada pentru elevii din mediul rural „Universul cunoașterii prin lectură”, clasele V-VIII.

Pe tot parcursul competiției, alături de participanți și de Comisia județeană de organizare și desfășurare a probei scrise din cadrul Olimpiadei de limba și literatura română (limba de instruire), clasele IX – XII, an școlar 2023/2024, faza raională – Republica Moldova, organizate și pentru elevii din județul Vaslui, a fost doamna Lucia CACIUC, șef al Direcției Generale Educație Strășeni, în calitate de președinte al Consiliului raional de coordonare.

În timp ce în Republica Moldova faza raională s-a organizat în incinta IP Gimnaziul „Mihai Viteazul” mun. Strășeni, la nivelul județului Vaslui, gazdele competiției au fost Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bârlad și Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, oferind condiții corespunzătoare de organizare și desfășurare.

Elevii vasluieni participanți au susținut o probă scrisă cu durata de trei ore, începând cu ora 10.00, astfel:

  • clasa a IX-a: test de performanță (rezolvări de sarcini de lucru formulate în baza unui text necunoscut);
  • clasa a X-a: interpretarea unui text literar la prima vedere, conform unor parametri clari și conciși;
  • clasa a XI-a și a XII-a – probă de creativitate, tip eseu/sinteză.

Pentru elevii noștri, competiția a fost o adevărată provocare, așa cum mărturisea unul dintre participanți: „este o experiență în sine, îmbucurătoare prin colaborarea a două neamuri vorbind aceeași limbă”.

Rezultatele obținute au fost meritorii, încununând eforturile tuturor:

Clasa a IX-a:

  • BOTEZ RAISA-ELENA – premiul I, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui;
  • GANEA ELENA-GABRIELA – premiul I, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși;
  • PORCIȘANU BIANCA-MARIA – premiul al II-lea, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui;
  • AVRAM DELIA-NATALIA – premiul al III-lea, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui;
  • MANOLE IOANA – premiul al III-lea, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui;
  • OATU REBECCA-MARIA – premiul al III-lea, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui;
  • CIOCAN MIRUNA-IOANA – mențiune, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși;
  • PETRIȘOR ANCA-FILARETA – mențiune, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, CEX Bârlad.

Clasa a X-a:

  • KIUȘ DANIEL-ANDREI – premiul I, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Bârlad;
  • SAVA TEODOR-MIHAI – premiul al II-lea, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui;
  • SCUTELNICU MARIA-MIRUNA – premiul al III-lea, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui;
  • HULUȚĂ TEODORA – mențiune, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad.

Clasa a XI-a:

  • MOCANU  ELENA-PAULA – premiul I, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși;
  • ROTARIU BRIANA – premiul al II-lea, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși;
  • SPIRIDON C. BIANCA – premiul al III-lea, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad.

Clasa a XII-a:

  • ZGĂVÂRDICI MIRUNA-MARIA– premiul I, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși;
  • BURGHELIA IOANA – premiul al II-lea, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși;
  • IANCU ȘTEFANIA – premiul al II-lea, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși.

Felicitări tuturor participanților! Respect și prețuire partenerilor noștri din Republica Moldova! O deosebită considerație doamnei Lucia CACIUC, șef al Direcției Generale Educație Strășeni! Mulțumiri colegilor noștri implicați în pregătirea elevilor, organizarea și desfășurarea competiției!

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button