Bani pentru legumicultori! Ajutorul per beneficiar este echivalentul în lei al sumei de 1.500 de euro
Fermierii locali au suportat nenumărate creşteri de preţuri la materiale agricole în anul precedent, cu pierderi mari în activităţile din sectorul vegetal. Pentru a sprijini legumicultorii, a fost instituită o schemă de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate
Beneficiarii acestor ajutoare de stat pot fi întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, cultivatorii de tomate în spaţii protejate, respectiv producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice etc.
Valoarea ajutorului de stat care se acordă per beneficiar este echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro pentru 1.000 mp. Ȋn cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate, potenţialii beneficiari depun/transmit la Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui o cerere tip de acordare a ajutorului de stat.
„Termenul maxim de depunere/transmitere a cererii tip împreună cu documentele justificative este data de 10 mai 2024 inclusiv”, a spus Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.
Cererea trebuie să fie însoţită de următoarele documente: copie de pe buletinul de identitate – BI/cartea de identitate – CI al/a beneficiarului sau împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a unui reprezentant legal, după caz; copia documentului pentru coordonate bancare, respectiv trezoreria/banca comercială, codul IBAN în care să fie virate sumele; copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2024 etc.
(Dănuț CIOBANU)