A devenit o tradiție ca, de Ziua internațională a Copilului, curtea Catedralei Episcopale din Huși să răsune de glasurile pline de candoare și de voie bună ale celor mici.
Și în acest an, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie, sâmbătă, 31 mai 2025, Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, va fi gazdă bună pentru peste 2000 de copii, proveniți din medii defavorizate, participanți la a VIII-a ediție a programului eparhial „Bun venit copilărie!”.
Ediția din acest an este intitulată „Copilărie fără frontiere”, și organizatorii se pregătesc pentru a primi peste 2000 de copii, cu o situație financiară modestă, selectați din cadrul mai multor parohii din cuprinsul Episcopiei Hușilor, la care se vor adăuga și 150 de copilași din Basarabia, pentru o zi plină de zâmbete, jocuri și surprize.
Aceștia vor sosi, în dimineața zilei de 31 mai 2025, în curtea Catedralei Episcopale, pentru a participa la programul pregătit special pentru ei, între orele 9:00-15:00. Vor fi însoțiți de preoții parohi și de voluntari și vor avea ocazia, pe tot parcursul zilei, să se bucure de activitățile dedicate lor.
Cei mici vor avea parte de o gamă variată de activități, precum ateliere de lucru (pictură, muzică, șah), de joc (tobogane, baloane, carusel), întâlniri cu personaje din desenele animate, face-painting și multe alte surprize.
Pe 31 mai 2025, la Catedrala Episcopală din Huși, deschidem porțile celei de-a VIII-a ediții a evenimentului „Bun venit, copilărie!” – o zi dedicată celor mai curate suflete: copiii.
„Copilărie fără frontiere” nu e doar o metaforă frumoasă, ci este un vis pe care îl putem transforma în realitate, pentru acei copii care nu cer nimic, dar ar merita totul; pentru cei care, dincolo de lipsuri, știu să spere, să viseze, să iubească.
Haideți să fim vocea copilăriei! Să demonstrăm că inima nu are granițe și că binele este contagios, este mesajul părintelui consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.
Dacă doriți să susțineți acest proiect, puteți ajuta:
Contul în Lei: RO43RNCB0261160373430001- deschis la Banca BCR, filiala Huși.
Contul în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;
Revolut: 0757938531 revolut.me/afilantropiahusi