Home » Local » Permisul de ședere fals, procurat cu 800 de euro, i-a adus un dosar penal

Permisul de ședere fals, procurat cu 800 de euro, i-a adus un dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră un permis de ședere fals pe care un cetățean din Republica Moldova l-a prezentat pentru a putea intra în România.

În data de 08 august a.c., în jurul orei 18.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în țară, un cetățean din R. Moldova,  în vârstă de 49 de ani, pasager într-un autocar.

La controlul de frontieră, pe lângă pașaport, bărbatul a prezentat și un permis de ședere eliberat pe numele lui cu însemnele autorităților din Polonia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul de ședere nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul în cauză prin intermediul unei firme de eliberări documente din Polonia, contra sumei de 800 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*