AdministratieLocal

Scăpăm de o ruină! Casa Agronomului din municipiul Vaslui va fi demolată

Anul trecut, Guvernul României a emis o hotărâre prin care a fost aprobată trecerea imobilului „Casa Agronomului” din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Vaslui. Prin urmare, a fost încheiat un protocol de predare-primire între Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vaslui și municipiul Vaslui.

În prezent, imobilul se află într-o stare avansată de degradare, vechimea acestuia precum şi neconservarea corespunzătoare au dus la un grad ridicat de afectare structurală a clădirii.

„Propunem scoaterea din funcţiune, casarea şi demolarea imobilului „Casa Agronomului”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre care va fi dezbătut în ședința ordinară a Consiliului Local Vaslui.

Imobilul situat în strada Eternităţii, nr.1 va fi amenajat drept sediu pentru Casa Specialistului în Agricultură.

Reamintim că în cursul anului 2017 și 2018, Primăria Vaslui a transmis adrese către Ministerul Agriculturii și Primul-Ministru al României, prin care a solicitat preluarea în domeniull public al municipiului a celor două imobile. În urma acestor demersuri, Ministerul Agriculturii și-a dat acordul pentru inițierea demersurilor de preluare a celor două construcții de către autoritățile locale, sub condiția menținerii uzului și interesului public al acestora.

În urmă cu mai mulți ani, s-a încercat repararea celor două clădiri, În cazul Casei Agronomului, situată pe strada Eternității nr.1, după ce a fost decopertată tencuiala și tâmplăria exterioară, lucrările au fost sistate din lipsă de finanțare. Același lucru s-a întâmplat și cu fostul Oficiu pentru Consultanță Agricolă, situat pe strada Călugăreni nr. 4.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button