LocalSocial

PS Ignatie a oferit Crucea eparhială „Maria Costachi” canotoarei Adriana Adam, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Duminică, 8 septembrie 2024, de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Alexandru Vlahuță”, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului așezământ.

La finalul slujbei, în prezența domnului Ciprian Trifan, Președintele Consiliului Județean Vaslui, și a numeroșilor credincioși care au participat la acest moment de rugăciune și de cinstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Părintele Episcop Ignatie a oferit, în semn de prețuire, canotoarei Adriana Adam, medaliată cu aur, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, la proba opt rame cu cârmaci, Crucea eparhială „Maria Costachi”, a Episcopiei Hușilor, un premiu în bani și o icoană a Maicii Domului.

Ierarhul Hușilor a felicitat-o în chip deosebit pe canotoarea Adriana Adam, pentru efortul susținut și pentru toată jertfa depusă până în prezent, încununată cu reușitele pe plan european și mondial.

Preasfinția Sa a afirmat că, prin reușitele sale, canotoarea Adriana Adam reprezintă un model deosebit pentru tineri. Acesta a fost și motivul pentru care inițial, oferirea Distincției de vrednicie din partea Episcopiei Hușilor fusese programată pentru Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Vaslui, din data de 24 august 2024 – eveniment care a reunit în Parcul Copou, din Vaslui, aproximativ 700 de tineri, însă agenda deosebit de încărcată a doamnei Adriana Adam a făcut să fie reprogramat momentul pentru această zi de sărbătoare.

Pe 3 august  2024, echipajul feminin de opt rame cu cârmaci a câștigat aurul la Jocurile Olimpice de la Paris. Este un titlu olimpic pe care canotajul românesc nu l-a mai obținut de 20 de ani, la această probă. Printre sportivele din barca victorioasă s-a numărat și Adriana Adam, născută în localitatea Văleni, județul Vaslui. Caracterizată de multă ambiție și perseverență, cu modestie și naturalețe, Adriana Adam a reprezentat canotajul românesc în cele mai importante competiții, fiind multiplă campioană europeană la canotaj și, din acest an, medaliată cu aur la JO de la Paris.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button