Home » Local » 110 polițiști din județul Vaslui au fost mobilizați pentru a oferi asistență persoanelor afectate de inundații

110 polițiști din județul Vaslui au fost mobilizați pentru a oferi asistență persoanelor afectate de inundații

Forțele M.A.I. din județul Vaslui au intervenit prompt pentru a gestiona efectele inundațiilor provocate de ploile abundente înregistrate în cursul nopții trecute, dar și astăzi, 14 septembrie a.c.

Cantitățile mari de precipitații înregistrate au generat viituri și au afectat mai multe localități din județul Vaslui, printre care: Broscoșești și Lunca Banului (comuna Lunca Banului), Gara Docăneasa (comuna Vinderei), Grivița și Trestiana (comuna Grivița), Mușata (Murgeni), Murgeni, Zorleni (comuna Zorleni), Bârlad și Gara Banca (comuna Banca).

Echipajele de intervenție au fost implicate activ în acțiuni de ajutorare a comunităților și de limitare a pagubelor. Astfel, peste 110 polițiști, cu 50 de autospeciale de poliție, au fost mobilizați pentru a oferi asistență persoanelor afectate și pentru a gestiona situațiile generate de inundații.

Polițiștii vasluieni, alături de jandarmi și pompieri, continuă să monitorizeze situația și să ia măsuri pentru a reduce impactul inundațiilor.

Autoritățile locale colaborează strâns cu echipele M.A.I. pentru a coordona resursele necesare și a limita impactul asupra comunităților.

Mulțumim cetățenilor pentru răbdare și cooperare în aceste momente dificile. Continuăm să lucrăm pentru a restabili normalitatea și pentru a asigura siguranța tuturor cetățenilor afectați!

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*